Jutsu – Centrul UPT de artă și tehnologie pentru colaborarea cu Japonia : Miercuri, 29 noiembrie, de la ora 13, va avea loc, in cadrul expoziției de chimonouri “Valuri de mătase, pliuri de hârtie,” festivitatea de închidere

0
87

“La finalizarea acestei luni de activități culturale diverse, multe in premiera la Timișoara sau chiar in Romania, miercuri, 29 noiembrie, de la ora 13, va avea loc, in cadrul expoziției de chimonouri “Valuri de mătase, pliuri de hârtie,” festivitatea de închidere in care directoarea centrului Jutsu, Prof. Dr. Camelia Nakagawara va face o retrospectiva a tuturor activităților desfășurate in toamna aceasta, si va mulțumi tuturor celor care le-au sprijinit.

În încheiere, la orele 18:30, va avea loc o a doua reprezentație teatrala a basmului japonez Urashima Taro, un basm similar cu povestea Tinerețe fără bătrânețe si viată fără de moarte, din folclorul romanesc. Prima reprezentație a acestui basm a avut loc pe 31 octombrie, la sala polivalenta a BUPT, sub forma teatrului ambulant kamishibai. Spectatorii au fost uimiți sa descopere asemănările cu basmul nostru. De aceasta data însă, cursanții mai curajoși de la atelierele de limba si cultura japoneza, vor fi actorii spectacolului sub forma de teatru improvizat, si vor avea ocazia sa își si demonstreze puțin si cunoștințele de limba japoneza.

Va invitam la teatru! Haideți sa ii încurajați pe cursanții de la atelierele de japoneza, si sa va delectați urmărind acest mic spectacol cu o semnificație cat se poate de mare – viața si moartea, plecarea si întoarcerea, teme care ne mișcă si ne afectează pe noi toți! După spectacolul de teatru, va avea loc si o tombola pentru membrii proiectului si pentru voluntarii care au ajutat la implementarea activităților, cu mici obiecte japoneze oferite de către Kameria sensei ca memento pentru Toamna culturii japoneze la UPT, 2023.

Va asteptam cu brațele deschise, miercuri, 29 noiembrie, in holul bibliotecii centrale UPT, atât la ora 13 pentru ceremonia de închidere a festivalului, cat si la 18:30, pentru teatrul improvizat Urashima Taro!”

Jutsu – Centrul UPT de artă și tehnologie pentru colaborarea cu Japonia

Lasă un răspuns