Bogdan Oprea : People of Tokyo…

0
84

Înainte de imagini cu locurile pe care am reușit să le vizitez în grabă în aceste zile, simt că trebuie să vorbesc despre oamenii de aici. Ei sunt cei care au organizat societatea într-un loc în care primează respectul și grija pentru indivizi și, astfel, prin ei, pentru întreaga comunitate. Mai multe despre stilul de societate și comunitatea pe care o descopăr aici, într-o postare viitoare. Până atunci, observați, însă, printre multele altele, și respectul pe care-l au pentru tradiție și, astfel, pentru trecut, dar și admirația pentru frumos în formele lui cele mai simple sau exuberante. Impresionant.

Tokio… Știți afirmația aceea șablon despre orașe „un loc al contrastelor”…? Ei bine, Tokio este orice numai un loc al contrastelor nu sau, poate, este, în sine, un contrast cu orice alt oraș din lume.
Este construit, probabil, ca toată Japonia, cum este și structura mea, ca om. Din prima clipă în care am pus piciorul aici, miercuri, am simțit o stranie senzație de familiaritate, deși, recunosc, nu am fost niciodată un consumator al culturii japoneze, nu dincolo de câțiva autori clasici, ceva filme, puțină, foarte puțină, constat acum, bucătărie tradițională și cam atât. Totul, absolut totul în jur este organizat, calculat si optimizat până la cel mai mic detaliu. În centrul organizării stă funcționalitatea, totul să fie cum este mai practic pentru locuitorii lui.
Un exemplu, grăitor prin complexitatea lui, stațiile de metrou și tren, 1.167, în total, numai în Tokio, care formează un alt oraș subteran pe două, trei sau patru niveluri, poate, chiar mai multe, acolo unde sunt noduri de linii și mai multe stații se suprapun.
Peroanele sunt securizate cu ziduri mobile ca să existe risc zero de accidente, mai mulți agenți stau pe fiecare peron din stațiile mari ca să asiste călătorii, și nu numai pe cei cu mobilitate redusă. În permanență știi ce vagon oprește unde și care este ieșirea care te duce unde vrei să ajungi, la unele noduri din oraș, probabil și mai bine de 10 – 12 ieșiri interconectate. Stațiile, dincolo de nume, au și coduri numerice formate dintr-o literă, corespondentă liniei, și un număr, corespondent stației.
Acestea se regăsesc peste tot pe indicatoare și sunt anunțate, inclusiv, vocal, în japoneză și engleză, astfel încât să-ți fie clar unde te afli. Pe toate ecranele sunt anunțate vagonul și ușa lângă care te situezi, mai mult, ambele uși automate au propria lor numerotare. Desigur, intrarea și ieșirea în vagoanele de metrou și tren se face prin locurile marcate clar cu săgeți și care indică inclusiv pe câte linii paralele se pot așeza persoanele în așteptarea metroului sau trenului. Marcajele, care cuprind, inclusiv, o linie de culoare pe fiecare vagon ce corespunde cu culoarea traseului de pe hărți și de pe toate indicatoarele, sunt atât de dese și de clar explicate, inclusiv în engleză, încât nu poți să te rătăcești pur și simplu. A, și scaunele din stații au tot culoarea liniei pe care te afli… Liniile care au pe traseu curbe anunță pe ecrane fiecare curbă cu câteva secunde înainte pentru a-i preveni pe călători să fie atenți… Și am dat doar acest exemplu de organizare al metroului.
Unele metrouri au vagoane exclusiv dedicate femeilor în anume momentele ale zile și pe anumite segmente când există risc de violență.
Apoi, grija pentru cetățeni și respectul pentru viața lor transpare peste tot. Fiecare stație de metrou este dotată cu mai multe defibrilatoare, am observat, în multe stații, pe un singur peron, patru defibrilatoare diferite, câte unul la fiecare capăt al celor două peroane învecinate. Poziționarea lor este clar marcată pe toate hărțile. În plus, toate secțiile de poliție au, la fel, câte-un defribilator și chiar mașinile de poliție care patrulează căci am văzut pe ele semnul internațional „AED”. Majoritatea magazinelor, chiar și cele mici, de cartier, nu mai spun de companii și instituții, sunt prevăzute și ele cu defibrilatoare, și nu doar unul. La noi știu ce luptă duc colegii de la Fundația pentru SMURD și partenerii ca să primească acceptul unor instituții publice pentru a monta gratuit defibrilatoare în sediul lor, repet, fără ca instituțiile să trebuiască să plătească pentru ele…

ma mult la :

 

Bogdan Oprea

Lasă un răspuns