Această civilizație s-a dezvoltat nu numai pe teritoriul nipon ci și în insulele Kurile, Sahalin și Kamceatka. Această populație este diferită atât de populația cât și de civilizația niponă, dar fiind aproape complet asimilată de cea din urmă, în prezent populația ainu este formată din aproximativ 25.000 de membri. Unele statistici arată că numai în Japonia, populația ainu ar fi în număr de 200.000.
Pe data de 6 iunie 2008 Dieta japoneză a adoptat o rezoluție bipartită prin care guvernul japonez recunoaște ainu ca fiind populație nativă a Japoniei și cheamă la o încheiere a discriminării acestui grup etnic. Rezoluția a recunoscut populația ainu ca fiind indigenă, cu o limbă, religie și cultură distincte. Deși rezoluția este semnificativă din punct de vedere istoric, Hideaki Uemura, profesor la Universitatea Keisen din Tokio și specialist în drepturile popoarelor indigene, susține că rezoluția este „slabă” în sensul recunoașterii faptelor istorice întrucât populația ainu a fost „forțată” să devină japoneză în primul rând.
Mulți etnici ainu sunt membrii ai organizației Utari Hokkaido, ce se ocupă cu problemele fundamentale ale poporului ainu. Această organizație a fost controlată inițial de către guvernul japonez pentru a accelera asimilarea și integrarea în societatea japoneză. Acum este condusă exclusiv de membri ainu și opereaza cea mai mare parte independent de guvern. Alte instituții cheie includ Fundația pentru Cercetare și Promovare a Culturii Ainu (FRAC), înființat de guvernul japonez, după intrarea în vigoare a Legii culturii Ainu în 1997, Universitatea Hokkaido, centru care se ocupă cu studiul populației ainu, precum și muzee și centre culturale. Minoritatea ainu din Tokyo s-a dezvoltat ca o comunitate politică și culturală vibrantă.